Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă după-amiază, pentru recuperarea a patru turişti, trei bărbaţi şi o femeie, rămaşi blocaţi pe traseul Valea Morarului, din Masivul Bucegi, potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, scrie
ziarulprahova.ro.
Cei patru urcaseră pe munte în cursul zilei de sâmbătă, pe un traseu spre Vârful Omu, însă înainte de a ajunge au rămas blocaţi în zona unei săritori aflate în Valea Morarului, iar când au constatat că nu se mai pot întoarce au cerut ajutorul Serviciului Salvamont.
Salvatorii montani au început acţiunea de căutare sâmbătă seară, însă aceasta a fost foarte dificilă din cauza vremii, pe munte fiind ceaţă, lapoviţă şi vânt puternic, dar şi a stratului de gheaţă de pe munte.
În primă fază, turiştii au fost conduşi într-un refugiu în zona Vârfului Omu, iar în cursul zilei de duminică au fost coborâţi până la Refugiul Salvamont de la Cota 2.200.