Antena 3 CNN Actualitate Patru militari români, răniți în Afganistan după un atac al insurgenților

Patru militari români, răniți în Afganistan după un atac al insurgenților

<1 minut de citit Publicat la 13:45 13 Apr 2019 Modificat la 13:45 13 Apr 2019
o_1d8bj0njoh387ti1drn1vb31l5o8.jpg

Patru militari români au fost răniți sâmbătă, 13 aprilie, în jurul orei 10 (ora României), când o coloană de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected – vehicule rezistente la exploziile minelor și protejate împotriva ambuscadelor) operate de militarii Batalionului 300 Protecția Forței “Sfântul Andrei”, aflați în misiune în zona de responsabilitate din Provincia Kandahar, Afganistan, a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament ușor de infanterie executat de insurgenți, informează MApN.

Infanteriștii români au acționat conform procedurilor și au respins atacul insurgent, având sprijin terestru și aerian din partea forțelor americane.

Cei patru militari răniți în urma incidentului au fost evacuați pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toți fiind conștienți și în stare stabilă.

În urma evaluării medicale, militari au fost internați, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis și cel de al patrulea cu fractură toracală. Starea lor este stabilă.

×
x close