Dacă eşti militar, ţi se cuvine orice. Chiar şi sechestrarea unei femei. Aşa au gândit patru soldaţi, până când a intervenit poliţia şi a smuls-o pe tânără la timp, din mâinile lor. Dosarul este pe masa unui colonel din ministerul Apărării, care nu a considerat însă că militarii sunt pericol public, ba mai mult, ar fi catalogat incidentul ca fiind o glumă.
Totul s-a întâmplat luna trecută. Tânăra a fost invitată de un cunoscut, Claudiu Purcărea, subofiţer în cadrul MAPN, la o petrecere, în apartamentul lui. A acceptat, nici prin gând nu i-a trecut că el ar vrea să profite de ea. Nu singur, căci în casă mai erau trei tineri, toţi militari de profesie.
A cuprins-o disperarea, dar a prins un moment prielnic şi s-a închis în baie pentru a-şi suna fratele. Numai că militarii au auzit-o.
Între timp, fratele ei a anunţat poliţia, care a ajuns chiar în faţa apartamentului în care era ţinută împotriva voinţei sale de 3 ore.
Pentru că sunt militari, dosarul a ajuns de la poliţie, la comandamentul garnizoanei militare din Capitală, pe masa unui colonel, care ar fi supravegheat în investigaţiile sale de un procuror civil.
Adică exact ce a susţinut tânărul militar în faţa anchetatorilor.
Însă atitudinea lui, la două zile de la incident, când i-a trimis victimei un mesaj pe telefon, demonstrează contrariul.
Am încercat să îi contactăm pe cei patru militari, însă nu a fost posibil. Biroul de presă al MAPN ne-a asigurat însă că îşi va face treaba.
Tânăra speră însă că până la urmă militarii vor plăti pentru ce i-au făcut.
Sursa foto: Observator
Observator