Patru experți economici, printre care analiști de profil și foști miniștri, demolează Guvernul Tudose, prin atacuri susținute la adresa ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa. Motivul: celebrul formular 600 care a stârnit haos în țară.
În aproape trei săptămâni, cât a trecut de la începutul anului, Ministerul de Finanțe nu a reușit să deslușească misterul declarației 600. Au fost zile întregi în care oamenii s-au înghesuit la cozile de la ghișeele ANAF, ca să depună declarația cu pricina, iar acum guvernanții anunță că formularul ar putea fi modificat în totalitate sau, chiar, desființat, iar contribuțiile să fie plătite pe baza CNP-ului. Când i s-au însă detalii concrete, ministrul Ionuț Mișa a vorbit de analize. Mai mult, deși suntem în era digitală, nici depunerea on-line a formularului nu funcționează. Site-ul Fiscului a picat marți, de exemplu, din cauza numeroaselor accesări. Așa că, oamenii sunt nevoiți să se deplaseze la sediul Administrației financiare.
Nu în ultimul rând, oamenii trebuie să știe că acum există și scenariul revenirii reținerii la sursă.
”O decizie luată în pripă, pe picior, în utima zi a anului, nu poate decât să creeze haos”, a apreciat parlamentarul PNL, Daniel Zamfir.
În final, nimeni nu știe cum se vor descurca ițele acestei probleme. Nici chiar ministrul Mișa. El nu i-a lămurit însă nici pe cei care au depus deja formularul, ce vor trebui să facă de acum. Teoretic, șeful de la Finanțe mai are o lună la dispoziție să lămurească acest aspect - având în vedere că depunerea declarației 600 a fost amânată până la 1 martie - însă tot mai multe voci îi cer demisia.
Atunci când a fost certat de șeful de partid, Liviu Dragnea, pentru situația creată, Mișa a spus că el va fi unul dintre cei care va deconta erorile.
”Erorile de comunicare care s-au întâmplat, bineînețeles că noi le decontăm. Eu sunt unul dintre ei”, susținea, marți, Ionuț Mișa.
Drept urmare, analiștii, dar și parlamentarii, îi cer demisia, specialiștii vorbind în cazul formularului 600 de ”o ilegalitate” și un instrument prin care ”populația urma să crediteze statul”.
Dan Apostol: Prezența lui Mișa în Parlament a fost ca să legifereze o ilegalitate. Schimbarea ministrului, obligatorie
”Prezența ministrului Mișa în Parlament a fost ca să legifereze o ilegalitate, pentru că nu e doar o decizie administrativă, ci modifică Codul fiscal. Asta nu poți să faci în ultima zi a anului, cu aplicare din ziua următoare.
E o ilegalitate pe care a încercat să o treacă pe sub preș, chiar în Parlament. În fiecare propoziție, în care a încercat să dea un răspuns întrebărilor, nu a reușit (Ionuț Mișa - n.r.) să articuleze gramatical corect un răspuns de la cap la coadă. Iar economic, nicidecum”, a remarcat jurnalistul Dan Apostol.
”E o nemernicie. Da, e corect să ceri contribuabililor să facă o estimare a veniturilor pe care ar putea să le facă anul acesta, dar nu e corect să iei banii pe un venit nerealizabil.
Și ăsta nu e singurul exemplu. Mișa a călcat în străchini în toată jumătatea a doua a anului trecut: de la TVA split, impozit global, impozit pe gospodărie, taxa de solidaritate, declarația 600. Au acționat fără să gândească.
Statul nu bagă mâna în buzunarul cetățeanului pentru un venit pe care nu l-a realizat cetățeanul. Oamenii sunt disperați, iar cuvântul acesta nu e folosit pentru rezonanța lui pompoasă”, a mai spus jurnalistul, miercuri, la emisiunea Previziuni, de la Antena 3.
Așadar, ”schimbarea lui Mișa este obligatorie. (...) Cum îți asumi o greșeală, domnule ministru? Dându-ți demisia, plecând din scaun”, a conchis jurnalistul Dan Apostol.
Semnal tras de fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu: Formularul 600 - fără regularizare
În ce privește banii pe care statul urma să-i ia de la cetățeni, fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu, atrage atenția că, în cazul formularului 600 nu mai urma să se facă regularizare, ca până acum, deși suma veniturilor pe 2018 era doar una estimată, nu una realizată.
”Am înțeles și eu, până la urmă, ce este cu acest formular 600. El exista și anul trecut, dar acum este vorba despre o nouă formă a lui. Pe baza lui se emit deciziile de impunere pentru cei cu activități independente și să plătească asigurări sociale, cei care au venituri din chirii, dividende, PFA, investiții.
Mai este o diferență foarte mare și importantă: nu se mai face o regularizare. Adică, în trecut făceai aceste plăți și se recalcula. Dacă plătisei prea mult ți se dădeau banii înapoi și dacă nu, plăteai în plus”, a explicat Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe, la emisiunea Previziuni, de la Antena 3.
Oficialul trage și un avertisment. ”Chiar și un contribuabil de foarte bună credință ar fi trebuit să citească cu foarte multă atenție să să calculeze venitul pe anul 2017, lucru pe care nu îl poți face înainte de 1 ianuarie 2018”.
Soviani: Populația trebuia să crediteze statul. E o ticăloșie, Mișa ar trebui să plece
”Este o ticăloșie economică și o tentativă de a lua bani în avans. Cu alte cuvinte, populația să crediteze statul, pentru niște venituri pentru care nu există nicio certitudine”, a punctat analistul economic Radu Soviani, la emisiunea Previziuni, de la Antena 3.
Analistul economic Radu Soviani aduce critici dure Codului fiscal, declarației 600 și este de părere că ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, ar trebui să plece odată cu acest formular.
”Ar trebui să plece declarația fiscală cu tot cu Mișa. Nu poți să-l păstrezi în continuare pe Mișa. (...) Formularul 600 este o ticăloșie fiscală”, a spus analistul economic Radu Soviani.
Daniel Zamfir (PNL): Ministrul Mișa a dat suficiente motive, ca să nu-și mai continue activitatea
Nici politicieni nu văd cu ochi buni acest demers.
”Ce se întâmplă în legătură cu declarația 600 e inimaginabil. Ce haos poate să determine... După părerea mea, este fără precedent.
Eu cred că acest ministru, Ionuț Mișa, a dat suficiente motive ca să nu mai continue activitatea. Uitați haosul pe care l-a creat în minister și în activitatea economică. (...) E o altă bâlbă a celor de la Finanțe”, a spus parlamentarul PNL Daniel Zamfir, la Antena 3.
Formularul 600
Odată cu noua revoluție fiscală, a apărut un nou formular care trebuie depus la Fisc, declarația 600.
Afectaţi sunt toţi cei care au contracte de colaborare, pe drepturi de autor ori de prestări servicii sau alte activităţi, precum jocurile de noroc ori bunuri date în arendă sau închiriate. Ceea ce înseamnă că, pentru a nu pierde bani, trebuie să-şi renegocieze contractele, astfel încât să-şi acopere sumele pe care trebuie să le dea la stat.
Plăţile se vor face trimestrial, pentru cei care au încasat pe tot anul peste 22.800 de lei, adică 12 salarii minime.
Citiți și În plus, celebrul deja formular 600 care trebuie depus la Fisc ar putea fi eliminat.