Directorul Primei Şcoli Româneşti din Scheii Braşovului spune că hoţii au acţionat la comandă. Au furat doar cele patru evanghelii deşi în aceeaşi încăpere erau şi alte obiecte de o valoare mult mai mare, precum două icoane de lemn bizantine şi o cădelniţă din aur.
Directorul muzeului spune că aceste cărţi nu pot fi comercializate în ţară şi cu siguranţă se va încerca scoaterea lor peste hotare.
Identificarea hoţilor se va face greu pentru că muzeul nu este dotat cu camere de supraveghere.
Muzeul Primei Şcoli Româneşti a mai fost călcat de doua ori de hoţi, în 1991 şi în 2005. Atunci, obiectele furate au fost recuperate după câteva zile la graniţe. Poliţiştii, ofiţerii SRI şi Interpolul încearcă să dea de urma hoţilor şi să recupereze cărţile care fac parte din Patrimoniul Naţional.
Antena 3