Antena 3 CNN Actualitate Patru bărbați care furau scule electrice de pe șantiere, reținuți de autoritățiile din Ilfov

Patru bărbați care furau scule electrice de pe șantiere, reținuți de autoritățiile din Ilfov

<1 minut de citit Publicat la 23:52 01 Mai 2020 Modificat la 23:52 01 Mai 2020
Patru bărbați care furau scule electrice de pe șantiere, reținuți de autoritățiile din Ilfov
Sursa foto: Pixabay

Poliția Ilfov a anunțat că bărbații au fost prinși în flagrant în noaptea de joi spre vineri în localitatea Tânganu din Ilfov, după ce au furat mai multe bunuri dintr-un șantier din București.

Polițiștii au găsit în mașina acestora o pompă pentru tencuit, mai multe furtune, un elicopter pentru nivelat beton, mai multe prelungitoare cu priză și o baterie auto.

Polițiștii fuseseră sesizați încă din 9 aprilie, prin 112, de reprezentantul unei firme care a reclamat faptul că de pe un șantier din comuna Tunari-Ilfov i s-au furat mai multe scule. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la aproximativ 45.000 lei.

Polițiștii au stabilit că cei patru fac parte dintr-o grupare specializată în furturi de scule electrice din imobile aflate în construcții. 

Cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propunere de arestare preventivă.

×
Etichete: Ilfov santier furt
x close