Antena 3 CNN Actualitate Patronul restaurantului de lux unde se vindea cocaină susţine că totul este o înscenare

Patronul restaurantului de lux unde se vindea cocaină susţine că totul este o înscenare

N.B.
<1 minut de citit Publicat la 21:12 30 Sep 2011 Modificat la 21:12 30 Sep 2011
Patronul restaurantului de lux unde se vindea cocaină susţine că totul este o înscenare
Foto: cocaineaddiction.ws
Dominic Popa, bărbatul arestat pentru trafic de cocaină într-un local de lux din Bucureşti, s-a prezentat, vineri, în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel.

El şi-a susţinut nevinovăţia, a sugerat că totul este doar o înscenare pentru a-i discredita restaurantul. S-a plâns ca ar suferi de ulcer, în timp ce avocaţii au cerut eliberarea pentru că provine dintr-o familie bună. Argumentele nu i-au convins pe judecători, Popa rămâne după gratii.

La rândul ei, mama bărbatului spune că acuzaţiile sunt exagerate. Fostă angajată a ambasadei Angliei, Maria Popa este supărată că fiul ei este tratat ca un traficant. Ea susţine că nu există probe care să-l incrimineze că a traficat droguri în toţi aceşti ani.

Procurorii DIICOT îl acuză că ar fi vândut aproape trei kilograme de cocaină in Bucureşti, cu 100 de euro gramul. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pana la 25 de ani de puşcărie.
 

×
x close