"Autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală.
Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează”, spun reprezentanții Patriarhiei.
Potrivit acestora, legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale.
Procurorii DNA Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
Citește și: Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, urmărit penal pentru cumpărare de influenţă
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, precum și P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit ordonanței procurorilor, „în luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.
"La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică <înțelegerea> respectivă.
Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se menționează în finalul comunicatului.