Antena 3 CNN Actualitate Patriarhia Română: Nicio mănăstire ortodoxă NU primeşte minori în monahism

Patriarhia Română: Nicio mănăstire ortodoxă NU primeşte minori în monahism

2 minute de citit Publicat la 15:12 14 Feb 2014 Modificat la 15:12 14 Feb 2014
Patriarhia Română: Nicio mănăstire ortodoxă NU primeşte minori în monahism
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat că nicio mănăstire ortodoxă nu primeşte în monahism minori, referitor la dispariţia adolescentei Iulia Ionescu, de 15 ani, din Bucureşti, care ar fi vrut să se călugărească, scrie Mediafax.
   
"Intrarea în monahism se poate face numai după 18 ani. Aceasta presupune un  examen mai complex care vizează în principal vocaţia, dar şi un test psihologic şi multe altele", a explicat Constantin Stoica.
   
El a mai arătat că, dacă un minor cere găzduire la o mănăstire, acesta va fi ajutat, dar conducerea bisericii va sesiza organismele abilitate, nefiind permisă nici găzduirea minorilor fără părinţi în aceste lăcaşuri.
   
Duhovnicul elevei de la Colegiul "Sfântul Sava", care a dispărut, miercuri, în drum spre şcoală, a fost audiat de poliţişti şi a prezentat anchetatorilor conţinutul unui mail în care fata de 15 ani îl anunţa că doreşte să se călugărească, potrivit unor surse din Poliţie.
   
Preotul parhoh al Bisericii "Sântul Nicolae" Militari, Visarion Alexa, a declarat poliţiştilor că ştia de la Iulia Cristina Ionescu faptul că aceasta intenţiona să urmeze "o viaţă monahală" şi chiar a pus la dispoziţia anchetatorilor un mail primit de la fata în vârstă de 15 ani care îl anunţa că doreşte să plece la o mănăstire.
   
Surse din rândul anchetatorilor au declarat anterior că fata este foarte credincioasă şi a intenţionat să fugă de acasă la 12 ani, însă a fost oprită atunci de duhovnicul ei.
   
Poliţiştii au făcut deja o adresă către Patriarhia Română pentru a se verifica dacă eleva a ajuns la vreuna dintre mănăstirile din ţară.
   
Totodată, reprezentanţii Centrului Român pentru Copii Dispăruţi - Focus au declarat că participă la activităţile de căutare a adolescentei, distribuind postere cu semnalmentele şi poza minorei în judeţele indicate de Poliţie, respectiv Iaşi, Suceava şi Neamţ.

Pentru coordonarea operaţiunilor de căutare a tinerei dispărute, la nivelul Poliţiei Capitalei a fost constituit un punct de comandă din care fac parte directorul adjunct al Poliţiei Capitalei pe linie de investigaţii criminale, şeful Poliţiei Sectorului 5, şi câte un reprezentant din partea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române şi a Departamentului de Informaţii şi Protectie Internă.
   
Poliţia Capitalei a solicitat, vineri, sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi pe eleva de la Colegiul "Sf. Sava", dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală, şi face publice în acest sens semnalmentele fetei de 15 ani.
   
"Minora dispărută se numeşte Ionescu Iulia Cristina, este în vârstă de 15 ani şi are următoarele semnalmente: înălţime 1,67 m, greutate 50 kg, faţă ovală, ten de culoare deschisă, ochi verzi, păr şaten închis lung şi drept, bărbie rotundă. La data dispariţiei era îmbrăcată cu pantaloni negri, cămaşă albă, pulover mov, scurtă neagră cu nasturi aurii şi ghete negre", se arată în comunicat.
   
Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii cu privire la fată, sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

×
x close