Antena 3 CNN›Actualitate›
Paşte pe pârtie. În Munţii Parâng, stratul de zăpadă e numai bun pentru schi
Paşte pe pârtie. În Munţii Parâng, stratul de zăpadă e numai bun pentru schi
<1 minut de cititPublicat la 20:24 23 Apr 2011Modificat la 20:24 23 Apr 2011
Foto: Mediafax
În munţii Parîng, turiştii fac Paştele pe pîrtie. Pe creste, stratul de zăpadă e numai bun până la sfârşitul lunii mai. În plus, la 2.000 de metri, soarele e potrivit şi pentru bronzat.
Pentru vremea din Parâng ar trebui inventat un nou anotimp. Stratul gros de zapada te duce cu gândul la o iarna veritabilă, dar temperaturile contrazic acest lucru. Soarele arde ca în mijlocul verii.
Turiştii nu au însă de gând să petreacă toată ziua la plajă, deşi vremea nu te face să te gândeşti la altceva. Urmează partea cea mai interesantă a excursiei - coborârea.
Iar dupa un post lung, şi o zi obositoare la schi, iubitorii muntelui pot gusta în sfârşit din bucatele de Paşte.