Părinții care se pregătesc pentru o călătorie în afara țării trebuie să se asigure că au toate documentele necesare, inclusiv în ceea ce-i privește pe copii.
Astfel, se poate opta pentru un pașaport simplu electronic sau pentru un pașaport simplu temporar, diferența fiind dată de termenul de valabilitate.
Totodată, pentru a scăpa de timpul petrecut așteptând la coadă, există opțiunea de programare online, iar procedura devine și mai simplă dacă ne asigurăm că ne prezentăm cu toate documentele necesare la noi.
Acte necesare pașaport pentru copii sub 14 ani
- certificatul de naştere al copilului, în original;
- actele de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, în original;
- dovada achitării taxelor pentru paşaport, completate pe numele minorului, în original;
- paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există
- dacă cererea pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este formulată de un singur părinte, aceasta trebuie însoţită și de o procură de împuternicire din partea celuilalt părinte sau alte acte, după caz.
- două fotografii color ale minorului, cu dimensiunile de 3,5 x 4,5 cm, dacă acesta nu este prezent în momentul în care sunt depuse documentele
Acte necesare pașaport pentru minorii de peste 14 ani
- cartea de identitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului, aflate în termen de valabilitate, în original.
- Certificatul de naştere al minorului, în original.
- Declaraţii privind acordul de eliberare a paşaportului simplu electronic, date, după caz, de ambii părinţi/un singur părinte/părintele supraviețuitor/reprezentantul legal, în original sau duplicat de pe actul original.
- dovada achitării taxelor pentru paşaport, completate pe numele minorului, în original;
- paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există
Taxe pașaport copii 2024
Potrivit Direcției Generale de Pașapoarte, în 2024, taxele pentru pașaport sunt următoarele:
Paşaportul simplu electronic (biometric):
- 258 lei – pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani.
- 234 lei – pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani.
Pașaportul simplu temporar: 96 de lei – indiferent de vârstă.