Antena 3 CNN Actualitate Pasajul Pipera-Tunari, finalizat în două luni. Construcţia a costat dublu şi a depăşit termenul cu un an

Pasajul Pipera-Tunari, finalizat în două luni. Construcţia a costat dublu şi a depăşit termenul cu un an

Pasajul Pipera-Tunari, finalizat în două luni. Construcţia a costat dublu şi a depăşit termenul cu un an
28 Iul 2009   •   20:53

Cu o întârziere de aproape un an, şi cu o factură aproape dublă, Pasajul Pipera-Tunari va fi finalizat. Cu puţin noroc peste două luni vom putea circula pe podul care leagă comuna Pipera de Capitală. Lucrările au fost oprite pentru că proiectantul nu a luat în calcul liniile de înaltă tensiune amplasate lângă calea ferată peste care trece pasajul.

După două luni constructorii şi-au dat seama că podul poate trece peste reţelele CFR-ului şi au reînceput lucrările. Constructorii trebuie să monteze şapte grinzi de beton care au fiecare 40 de metri lungime şi cântăresc 90 de tone. Angajaţii firmei constructoare s-au chinuit jumătate de zi să pună o grindă peste calea ferată.

Grinzile vor fi montate până vineri, spun reprezentanţii firmei contructoare. Apoi vor începe lucrările la rampele de acces, vor fi puşi stâlpii de iluminat şi se vor face ultimele retuşuri.

Pasajul Pipera Tunari trebuia să fie gata în noiembrie anul trecut iar costul iniţial era de peste 6 milioane de Euro. Lucrările au fost oprite pentru că la săpăturile pentru instalarea pilonilor de susţinere au fost descoperite mai multe reţele ale Romtelecom, Distrigaz şi Apa Nova. Acestea au fost mutate. Nota de plată - 4 milioane de Euro.

Apoi firma contructoare s-a "împiedicat" de stâlpii de tensiune ai CFR ului. După luni de zile şi au dat seama că stâlpii nu trebuie mutaţi pentru că podul poate trece pe deasupra lor.

Reţeaua de tensiune a CFR va fi mutată după terminarea podului. Lucrările au fost reluate dar între timp factura s-a dublat, ajungând la peste 11 milioane de lei.

Pasajul îi va scuti pe şoferi de aşteptatul la calea ferată şi le va facilita accesul celor din Pipera în Bucureşti. Pe timpul lucrărilor circulaţia feroviară a fost deviată pe ruta Mogoşoaia aşa că 16 trenuri vor ajunge la destinaţie cu o oră întârziere. Traficul feroviar va fi reluat sâmbătă.

Antena 3

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close