Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, spune că se aşteaptă la un trafic zilnic pe Pasajul Basarab de aproximativ 280.000 de maşini. “Azi a fost prima trecere. Data viitoare trecem şi podul hobanat. la sfârşitul anului intrăm în încercări şi în luna lui martie circulăm cu toţii pe el”, a declarat Sorin Oprescu.
Lucrările de finalizare sunt în toi pentru ca podul să fie deschis în luna martie. “Pasajul e finalizat în proporţie de pste 95%. Partea de viaduct e finalizată, mai puţin partea de uzură, adică stratul final”, a declarat Grigorie Verenciuc - constructor.
O dată cu finalizarea lucrărilor din zona Pasajului Basarab, circulaţia tramvaielor de pe linia 11 va fi reluată, începând de marţi, pe porţiunea cuprinsă cuprinsă între bulevardul Vasile Milea şi Calea Giuleşti.