După tragicul eveniment de la Pasajul Unirii, pasagerii greci intenționează să dea în judecată autoritățile române, dar și agențiile de turism care au organizat călătoria.
Alexandru Mateescu, avocatul șoferului grec, a explicat care sunt direcțiile pe care pasageri le pot urma, astfel încât să li se facă dreptate.
"În momentul de față, în funcție de situația medicală a fiecărei persoane, pasagerii se pot îndrepta către mai multe direcții.
Astfel, ei au în vedere faptul că se pot îndrepta împotriva autorităților române, deoarece se consideră injust modul de a trece printr-un tunel doar cu autovehicule mai mici de 3,5 metri, având în vedere că toate autocarele sunt mai înalte de trei metri", a declarat avocatul șoferului grec, joi, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.
De asemenea, Alexandru Mateescu a dezvăluit care sunt instituțiile pe care grecii se gândesc să le cheme în instanță, fiind vizate și două agenții de turism din Grecia.
"Una dintre instituțiile vizate este cea care a dispus achiziția publică din vară și, astfel, s-a făcut renovarea, anume Primăria Sectorului 4. Pasajul a fost micșorat și chiar dacă s-ar fi micșorat, pentru că autocarul nu a ajuns în pasaj efectiv, trebuia semnalizat bine faptul că este interzis accesul autocarelor.
Pe lângă această autoritate, ei se gândesc să se îndrepte împotriva firmelor de turism, pentru că autocarul nu aparținea unei firme de turism, ci a fost închiriat pentru acest transport. Nu în ultimul rând, cred că pasagerii îl vor viza și pe șoferul autocarului", a mai adăugat avocatul.
Totodată, reprezentantul șoferului grec a afirmat că bărbatul nu a văzut marcajul de înălțime, acesta fiind mascat de o altă mașină.
"Acel limitator, aflat pe partea dreaptă a drumului, era mascat în momentul în care el l-ar fi avut în câmpul lui de vedere. Șoferul nu a văzut indicatorul, deoarece era o altă mașină în acel moment", a încheiat avocatul.