Deputaţii au cerut însă şi mai mult. Medicamente mai ieftine ca pe piaţă. Aşa că în Parlament s-a deschis o farmacie cu preţuri preferenţiale.
Astfel, un medicament care în orice altă farmacie costă chiar şi 16 lei, în Parlament poate fi cumpărat cu 11,40 lei. Pentru aleşi, pastilele sunt cu 30% mai ieftină.
Farmacia parlamentarilor are contract cu policlinica Ministerului de Interne. Nici acolo, nici în Parlament nu poate intra bolnavul obişnuit. Doar privilegiaţii.
Mai mult decât atât, în loc să găseasacă o modalitate pentru ca toată lumea să cumpere medicamente mai ieftine, aleşii spun că, de fapt, n-au nicio reducere.
Dar privilegiile nu se termină aici. Parlamentarii nu vor mai fi nevoiţi să meargă din farmacie în farmacie dacă nu găsesc un medicament. Îl pot primi la comandă, în două-trei ore.