Clădirea va avea 25 de etaje. La fiecare nivel vor fi câte 30 de apartamente şi garsoniere. Cum actualul ambient nu este unul foarte plăcut, aleşii doresc ca în jurul hotelului să aibă condiţii la acelaşi nivel cu rangul său. Vor să îşi amenajeze un centru de agrement care să poată fi folosit şi iarna, un parc cu fântâni arteziene, o seră modernă, dar şi o benzinărie pentru parcul auto de invidiat al aleşilor.
Deocamdată, lucrările avansează pe hârtie. Ca să înceapă lucrările, un gard ar trebui demolat. Numai că aici interesele aleşilor se lovesc de exigenţele NATO, care în vederea Summit-ului de anul viitor doreşte chiar înalţarea gardurilor din raţiuni de securitate.
Conducerea Camerei Deputaţilor a anunţat totuşi că proiectul, a cărui valoare nu a fost încă stabilită, este urgent. Doar în 2006, cazarea aleşilor a costat peste şase milioane de euro.
LOCUL UNDE S-AR PUTEA RIDICA HOTELUL ALEŞILOR:
Observator