Antena 3 CNN Actualitate Parcul Naţional Retezat este distrus de firme private, cu contracte de la Romsilva

Parcul Naţional Retezat este distrus de firme private, cu contracte de la Romsilva

1 minut de citit Publicat la 16:11 16 Iul 2011 Modificat la 16:11 16 Iul 2011
Parcul Naţional Retezat este distrus de firme private, cu contracte de la Romsilva
Foto: turismland.ro
Masacru în Parcul Naţional Retezat. Zeci de hectare din singura pădure virgină a Europei sunt rase fără milă chiar sub ochii autorităţilor. Pădurea aparţine statului român, iar copacii sunt valorificaţi de mai multe firme private care au primit contracte de la Romsilva. O afacere cu multe zeroruri şi iz penal a fost descoperită de reporterii noştri, sus în munte, departe de ochii curioşilor.

Lemnul bun de exploatat s-a împuţinat în mai toate zonele ţării dar mafia lemnului s-a reorientat rapid. A întors ochii şi drujbele spre Parcurile Naturale, acolo unde, teoretic şi legal, nu ai avea voie să atingi nici măcar o creangă cazută.

Muncitorii nu au dorit sa spună pentru ce firmă lucrează însă au susţinut că au toate aprobările şi că, din câte ştiu ei, nu taie din rezervaţia naturală. Doar că membrii Academiei Române, cei care ne-au însoţit sus în munte, ştiu foarte bine limitele parcului.

Custodele Parcului Naţional Retezat spune că a dat aviz pentru tăieri deoarece pădurea era afectată de un gîndac nimicitor. Acelaşi argument îl are şi preşedintele Romsilva, care susţine că defrişarea are loc în zona tampon a parcului.

Doar că, în camioane sunt încărcaţi arbori dintre cei mai sănătoşi. În total, sunt cinci zone unde copacii au fost puoi la pamînt de oameni care caută profitul.

Fostul şef de ocol, acum pensionar, spune ca în viaţa lui nu a vazut un asemena dezastru în Retezat.

E mare forfotă în tot Retezatul. S-au creat drumuri de acces cu buldozarele pînă sus în munte iar taful intra dupa lemn pîna în inima padurii. Distrugerea estimata de specialioti este uriaoa. Iar pagubele nemasurate.
 


×
Etichete: Romsilva
x close