Parchetul Tribunalului Bucureşti s-a sesizat din oficiu, miercuri, în cazul decesului lui B.G.D., în vârstă de 38 de ani, aflat în arestul Secţiei 7.
Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legişti, "moartea a fost violentă şi cauzată de starea septică survenită în evoluţia unei pleurezii purulente". La necropsie, s-au constatat leziuni traumatice la nivelul membrelor şi toracelui.
"Moartea poate data din 19.10.2011", se arată în comunicatul Parchetului Capitalei.
Pe 14 octombrie, în timp ce se afla într-un restaurant din sectorul 2, B.G.D. a furat o geantă de culoare neagră, valoarea totală a prejudiciului fiind de 2.500 de lei, susţin procurorii.
După numai o zi, Secţia 7 Poliţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de B.G.D., pentru furt calificat în stare de recidivă, acesta având o condamnare pentru furt calificat şi trafic de stupefiante.
În aceeaşi zi, Judecătoria Sectorului 2 a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pe o perioadă de 29 de zile, fiind încarcerat în arestul Secţiei 7 Poliţie.
Pe 19 octombrie, bărbatul a fost dus la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea recursului declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă. Instanţa i-a respins recursul, astfel că bărbatul a fost dus înapoi în arest.
Tot în aceeaşi zi, B.G.D. a decedat în arestul Secţiei 7 Poliţie, potrivit Parchetului Capitalei.
Un procuror de la Parchetul Tribunalului Bucureşti a efectuat cercetarea la faţa locului, la care au participat şi un medic-legist de la INML "Mina Minovici", ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri şi specialişti criminalişti din Poliţia Capitalei.