Papa Francisc a sosit duminică în Bulgaria, în cadrul unui turneu de trei zile în Balcani menit să ilustreze deschiderea suveranului pontif faţă de creştinii ortodocşi şi care va cuprinde şi o vizită la altarul din Skopje al Maicii Tereza, canonizată de Francisc în 2016.
Papa Francisc a fost întâmpinat duminică dimineaţa pe aeroportul din Sofia de premierul Boiko Borisov şi patru copii îmbrăcaţi în costume populare, transmit BTA, dpa şi AFP, citate de Agerpres.
Premierul bulgar i-a mulţumit Papei pentru că a acceptat să-i viziteze ţara, iar primele cuvinte ale Papei au fost: "Mă rog realmente pentru pace". Tot pe aeroport a avut loc tradiţionalul schimb de cadouri, prilej cu care Papa a primit între altele o icoană a Sfinţilor Chiril şi Metodiu şi iaurt bulgăresc.
Suveranul Pontif a fost condus apoi la palatul prezidenţial, unde a fost întâmpinat în cadrul unei ceremonii oficiale de preşedintele Rumen Radev, ceremonie la care au mai luat parte preşedinta Parlamentului Ţveta Takaianceva, ministrul de externe Ekaterina Zaharieva şi primarul Sofiei Iordanka Fandakova.
Cea de-a 29-a călătorie apostolică a Papei Francisc de când a devenit capul Bisericii catolice, în 2013, va mai cuprinde duminică o întâlnire cu patriarhul Bisericii ortodoxe bulgare Neofit şi o rugăciune la Catedrala Nevski din Sofia. Biserica ortodoxă bulgară a exclus însă oficierea de slujbe interreligioase.
Luni, Papa va vizita, între altele, un centru pentru refugiaţi, înainte de a porni spre Macedonia de Nord