Papa Benedict al XVI-lea a rostit, către întreaga lume, tradiţionala binecuvântare de Crăciun, ?Urbi et Orbi?. Suveranul Pontif a urat apoi, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, ?Crăciun fericit? creştinilor în peste 60 de limbi, printre care şi cea română.
La slujba de Crăciun de la miezul nopţii de la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea s-a rugat, pentru ?venirea păcii la Bethleem?, oraşul palestinian unde, potrivit tradiţiei creştine, s-a născut Iisus Hristos şi unde Suveranul Pontif ar putea efectua o vizită în luna mai a anului care vine.
La Bethleem, în Cisiordania, Patriarhul latin al Ierusalimului a adresat la rândul său un mesaj de pace în timpul slujbei de la miezul nopţii. ?Pacea este dreptul tuturor oamenilor, soluţia tuturor conflictelor şi diferendelor?, a spus monseniorul Fouad Twal la Biserica franciscană Sfânta Ecaterina, construită chiar lângă grota unde se spune că s-a născut Iisus.
În Gaza, părintele Manuel Moussalem a oficiat slujba de la miezul nopţii la ora 18.00 /16.00 GMT/, pentru a protesta împotriva blocadei israeliene asupra teritoriului palestinian şi împotriva violenţelor din regiune.
În Marea Britanie, arhiepiscopul de Canterburry, Rowan Williams, liderul spiritual al celor circa 77 de milioane de anglicani din lume, a pus accentul în mesajul său de Crăciun pe 'gesturile mici' pe care le poate face fiecare şi pe iniţiativele locale de răspuns la răul din lume, îndeosebi în aceste momente de criză economică. ?Evanghelia ne învaţă un lucru dur, şi anume că epoca de aur nu o va aduce nici un lider carismatic, nici o campanie politică, nici un război menit să pună capăt tuturor războaielor?, a arătat arhiepiscopul de Canterburry.
În SUA, preşedintele ales Barack Obama a făcut apel la concetăţenii său să contribuie la ?învârtirea roţii Istoriei' şi să se unească pentru a depăşi criza economică. 'Trebuie să ne implicăm pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a căuta idei noi şi pentru a deschide un nou capitol al măreţei noastre istorii', a spus Obama în mesajul transmis miercuri la radio şi televiziune, cu mai puţin de patru săptămâni înainte de instalarea sa în funcţie.
În Guineea, militarii autori ai unei lovituri de stat au amânat pentru vineri intrarea în vigoare a interdicţiilor de circulaţie care urmau să înceapă miercuri seara pentru a le permite creştinilor ?să petreacă în linişte Crăciunul?.
În Luxemburg, marele duce Henri şi-a punctat, în discursul de Crăciun, acordul cu reducerea prerogativelor sale decisă de supuşi pentru a evita, pe viitor, să fie nevoit să aprobe legi contrare propriilor convingeri: marele duce se opune eutanasiei, în curs de aprobare de către parlament.
În Polonia, premierul Donald Tusk a participat în ajun, împreună cu soţia şi fiica sa, la o masă tradiţională de Crăciun oferită sutelor de săraci şi oameni fără adăpost din oraşul Gdansk /nord/. În Portugalia, ministrul Justiţiei, Alberto Costa, a luat cina, aşa cum face de obicei în seara de Crăciun, cu un grup de deţinuţi, participanţi la un program de dezintoxicare la închisoarea Leiria.
În fine, în Belgia, un câştigător al ultimei ediţii a loteriei Euromillion a făcut cadou de Crăciun 3.75 milioane de euro, adică jumătate din premiu, care vor fi distribuiţi familiilor aflate în dificultate din oraşul său. ?Moş Crăciun locuieşte la Riemst?, comună flamandă de la graniţa cu Olanda, a titrat cotidianul Het Laatste Nieuws, cu cel mai mare tiraj din Belgia.
Agerpres