Antena 3 CNN Actualitate Panorama: Discursul rostit în Parlament de Iuliu Maniu cu privire la problema autonomiei maghiare

Panorama: Discursul rostit în Parlament de Iuliu Maniu cu privire la problema autonomiei maghiare

<1 minut de citit Publicat la 22:04 03 Mai 2014 Modificat la 22:04 03 Mai 2014
Panorama: Discursul rostit în Parlament de Iuliu Maniu cu privire la problema autonomiei maghiare
Oana Stănciulescu a prezentat, în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Panorama", un fragment dintr-un discurs rostit în Parlament de Iuliu Maniu, în 1943, cu privire la problema maghiară, în contextul în care UDMR-ul a anunţat că a elaborat un program de autonomie a ţinutului secuiesc.

Fostul premier al României remarca încă de atunci dorinţa unor oficiali ai statului ungar de a obţine Transilvania.

"Se schimbă însă situaţia atunci când astfel de manifestaţiuni, încadrate într-un vast plan de acţiune, se produc din partea organelor oficiale de stat(…) Nu mă îndoiesc că Guvernul ţării îşi va face datoria de a preîntâmpina pentru viitor astfel de manifestaţiuni oficiale, care împiedică consolidarea păcii şi statornicia liniştei sufleteşti a cetăţenilor", au fost cuvintele rostite de Iuliu Maniu în plenul Parlamentului.

Prezent în platoul emisiunii, istoricul Filip Iorga a afirmat că este normal ca "maghiarii să aibă o cauză a lor", însă "nu este firesc ca autorităţile statului român să fie atât de inerte".

×
Etichete: oana stanciulescu
x close