Accesul
călătorilor în staţia de metrou Dristor 1 a fost
restricţionat timp de o oră, după ce un incendiu a creat panică pe peron. În
jurul orei 8:30, un scurtcircuit la un panou de alimentare cu energie
electrică a produs un incendiu, iar fumul dens a pus stăpânire
pe staţie. Cei de la Metrorex au chemat pompierii şi până la
sosirea echipajelor de intervenţie au decis să evacueze peronul.
Toţi
oamenii care se aflau pe peron au fost evacuaţi. Au fost câteva
persoane care s-au precipitat, dar nu au existat incidente, precum
nici răniţi. Pompierii au intervenit cu stingătoarele din dotare şi au stins în cele din
urmă incendiul, însă accesul la staţia Dristor 1 a rămas blocat
şi după ce pericolul a fost îndepărtat. Oamenii au fost dirijaţi către staţia de metrou
Dristor 2.
Panică la metrou
De
menţionat este că metrourile au oprit în tot acest timp la Dristor 1, dar călătorii
au fost imediat evacuaţi, nefiind lăsaţi nici măcar să ajungă prin
pasajul subteran la Dristor 2. Deşi problema fusese rezolvată, până
când fumul de pe peron s-a dispersat, accesul pe peronul
staţiei de metrou Dristor 1 a fost restricţionat.
Antena3.ro