Sever Bârzan și și Ionuț Oprea, doi actori români, fondatorii grupului ”Facem virale”, au făcut un clip-pamflet despre situația în care se află trustul INTACT și au venit joi, la emisiunea
Sinteza zilei, unde l-au prezentat.
Clipul este compus pe melodia ”Trei culori cunosc pe lume”, iar versurile îi aparțin lui Ionuț Oprea.
”Ni s-a părut că se potrivește foarte bine cu contextul”, a spus Oprea.
Fiscul şi-a trimis echipe de agenţi care au luat la verificat birou cu birou sediul administrativ al Antenei 3 din strada Gârlei.
O acţiune în forţă, prin care inspectorii ANAF le-au anunţat oamenilor evacuarea în cinci zile a imobilelor în care funcţionează televiziunile trustului intact.
În aproape un an şi jumătate, de când a fost dată sentinţa prin care clădirile televiziunilor Intact au fost confiscate, Antena 3 a făcut peste 20 de solicitări la Ministerul de Finanţe pentru a putea rămâne cu chirie în aceste sedii, aşa cum şi alte televiziuni stau cu chirie la stat. Nu a existat însă niciun răspuns.
Autorităţile care au comandat această evacuare ştiu însă foarte bine că nu se poate muta o televiziune în cinci zile, cu tone de aparatură şi kilometri de cabluri.
În plus, o astfel de mişcare pune sub semnul întrebării şi situaţia celor câteva mii de angajaţi ai trustului.
Antena 1 funcţionează de 22 de ani în sediul de pe şosesua Bucureşti Ploieşti, iar Antena 3 de 11 ani. Clădirea a fost modernizată şi adaptată necesităţilor unui post tv, iar investiţia se ridică la milioane de euro.