Antena 3 CNN Actualitate Palatul Cotroceni, "casa" preşedintelui Băsescu este în paragină. Cum arată unul din cele mai importante locuri din ţară

Palatul Cotroceni, "casa" preşedintelui Băsescu este în paragină. Cum arată unul din cele mai importante locuri din ţară

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:39 13 Sep 2013 Modificat la 05:39 13 Sep 2013
Palatul Cotroceni, "casa" preşedintelui Băsescu este în paragină. Cum arată unul din cele mai importante locuri din ţară
Palatului Cotroceni arată ca după bombardament. Bănci rupte, pavaj stricat, corpuri de iluminat sparte, pereţi scorojiţi, un peisaj care aduce mai degrabă cu un parc de la marginea capitalei şi nu cu sediul administraţiei prezidenţiale. Asta după ce, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate s-au cheltuit sume importante pentru lucrări de reconstrucţie.

Palatul Cotroceni, locul în care sunt primiţi şefi de stat, de guverne, delegaţii oficiale internaţionale, ar trebui să fie un loc impecabil. Cei care se ocupă de administrarea lui, nu par a fi cei mai gospodari oameni.

Palatul suferă grav la capitolul imagine. Curtea arată ca un loc părăsit. Pereţi scorojiţi, banci rupte, corpuri de iluminat stricate, tencuială căzută şi pavaj stricat. Asta după ce la finalul lui 2011 palatul a trecut prin reparaţii serioase.

Nu mai puţin de 3 contracte fuseseră încheiate atunci care totalizate ajungeau la suma de aproximativ 100.000 de lei.

Zile la rând palatul Cotroceni a arătat ca un mare şantier. Mai multe echipe de muncitori au zugrăvit pereţii, au schimbat pavajul, au înlocuit până şi porţile. La nici doi ani distanţă, lucrările de renovare parcă nici nu au avut loc.

Nu ştim dacă la mijloc e vorba de nepăsare, neglijenţă sau lipsa banilor. Cert este că de bani, Traian Băsescu s-a tot plâns. Cel mai recent, la întâlnirea anuală cu amabsadorii, de la finalul lunii august.

×
Etichete: Palatul Cotroceni
x close