Pâinea
se scumpeşte de miercuri, în unele zone din ţară. Motivaţia
constă în diferenţa de preţ dintre grâul de anul
trecut şi recolta nouă de anul acesta. O parte dintre firmele de
morărit şi panificaţie au majorat preţul pâinii, chiar de
săptămâna trecută, cu procente cuprinse între 3% şi
10%. Este cazul judeţelor Iaşi, Argeş, Vâlvea, Bacău sau
Cosntanţa. Ministrul Decebal Traian Remeş crede însă că majorările de preţuri anunţate de firmele de panificaţie nu sunt justificate, pentru că preţul grâului nu este mare comparativ cu anii trecuţi.
PremierulCălin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că
reducerea taxei pe valoare adăugată la pâine va face obiectul
unei discuţii între Guvern şi asociaţiile producătorilor,
iar o astfel de măsură va trebui să aibă ca rezultat final
menţinerea preţului actual al pâinii.Măsura se
datorează faptului că preţul grâului a crescut, în
ultima lună, cu 40%.
Reprezentanţii
firmelor din panificaţie au declarat că în luna iulie recolta
redusă de grâu reprezintă circa jumătate faţă de anul
trecut.
Guvernul a decis miercuri ca producătorii de pâine să fie verificaţi, pentru combaterea evaziunii şi reducerea TVA. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Inspecţia Muncii şi Autoritatea Sanitar-Veterinară sunt instituţiile care vor participa la acţiunile de control.
Antena3.ro