Antena 3 CNN Actualitate Pacienţi cronici îşi strigă disperarea şi cer ajutor: ''E discriminare. Spitalele sunt goale!''

Pacienţi cronici îşi strigă disperarea şi cer ajutor: ''E discriminare. Spitalele sunt goale!''

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 14:00 30 Sep 2020 Modificat la 14:00 30 Sep 2020
Pacienţi cronici îşi strigă disperarea şi cer ajutor: ''E discriminare. Spitalele sunt goale!''
Sursa foto: Hepta

Gina locuieşte în București, este asigurată în sistemul medical de stat şi suferă de mai multe boli grave. În ultimii ani a fost operată de mai multe ori iar de curând a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, în zona gâtului.

''A trebuit să mă operez la o clinică particulară, am plătit 100 şi ceva de milioane din care mi-a scăzut doar 800 de lei. M-am dus cu trimitere şi mi-au cerut COVID-ul. M-am dus şi am dat 400 de lei să fac COVID-ul la particular'', spune femeia.

În situaţia ei mai sunt alte milioane de persoane. Dar Gina a avut noroc pentru ca a avut bani.

Lipsa accesului în spitalele de stat poate fi fatală în aceasta perioadă.

Nicăieri nu ne-a primit fără test negativ, deşi am spus că nu avea de unde sa ia că a stat în casă. E discriminare. Spitalele sunt goale!'', spune o altă femeie.

''Din păcate sistemul nostru nu făcea faţă nici înainte de pandemie. Cronicii sunt pe liste de aşteptare din iulie!

Sunt pacienti cu HIV, tuberculoză care se trateaza în spitalele de infecţioase şi în România marea majoritate sunt suport COVID şi putine s-au deschis'', a spus Radu Gănescu,  președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Asociaţiile de profil au cerut Guvernului să găsească soluţii. Dar problema e greu de rezolvat, mai ales că nu există registre de pacienți.

De la începutul pandemiei nu este o evidenţă a celor decedaţi cu afecţiuni oncologice, cu boli cronice sau rare.

 

 

 

 

 

×
x close