"Faptul că niciun pacient dintre cei îngrijiți la spitalul nostru nu a murit consider că a fost măsura profesionalismului și eficienței medicilor din acest spital. (...) Noi avem două secții de recuperare care sunt specializate — nu pe arsuri, ci pe recuperarea neuro-motorie — și suntem pregătiți. Am mai făcut recuperări pentru marii arși. Am avut câțiva piloți care au fost mari arși și care s-au recuperat foarte bine", a declarat directorul general al Spitalului Militar, conf. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu, cu ocazia externării pacienților, eveniment la care a fost prezentă și o parte din echipa medicală implicată în asigurarea asistenței medicale de urgență și specialitate.
Florentina Ioniță-Radu a precizat că la Spitalul Militar au fost internați inițial 12 pacienți, dintre care cinci au fost transferați în spitale din străinătate: doi în Olanda, doi în Marea Britanie, iar unul în Austria. Ulterior, doi dintre cei transferați în Marea Britanie și unul din Olanda au fost externați la rândul lor, continuând tratamentul în regim ambulator.
Ea a menționat că cei trei pacienți externați miercuri vor reveni la spital pentru pansamente. Aceștia au suferit mai multe intervenții de grefare și vor urma tratament de recuperare.
"Noi trebuie să avem mare grijă de modul în care se prind grefele, pentru că aici este marea artă, să știi cum anume și când să începi recuperarea, pentru că dacă o începi prea devreme, riști să se desprindă grefa, iar dacă o începi prea târziu se face cicatrice cheloidă și rămâne cu zona respectivă nefuncțională", a mai precizat ea.
De asemenea, a subliniat relația specială care s-a creat în acest timp între personalul medical și pacienți, adăugând că au existat și momente frumoase, de exemplu atunci când unul dintre cei operați a spus că este momentul să fie deschisă șampania.
"La un moment dat, m-am dus în sala de operație și mi s-a părut că cineva țipă. Am fost foarte revoltată și am întrebat: "Cum se poate, de ce? Noi facem operație sub anestezie generală". Nu, unul dintre ei cânta. Un altul, după ce a ieșit din anestezie, după intervenția chirurgicală, a spus "Să vină șampania!". Deci, au fost și momente frumoase", a spus ea.
De asemenea, șeful secției de terapie intensivă, Laurențiu Ene, a apreciat că ultimele 74 de zile au reprezentat o perioadă extrem de "densă, încărcată din punct de vedere emoțional", dar și ca volum de activitate.
"Secția de terapie intensivă a avut 11 pacienți în îngrijire. Cu satisfacție, toți cei 11 sunt în acest moment în condiții foarte bune. (...) Consider că ne-am mobilizat exemplar, atât prin structura organizatorică pe care o avem, cât și prin conștiința înaltă a întregului personal. Dacă e să dau o notă, aș putea spune fără putință de tăgadă că nota ar fi zece", a adăugat el.
Totodată, șeful secției chirurgie plastică și arsuri, Bogdan Marinescu, a mărturisit că orice medic încearcă un sentiment unic în momentul în care pacientul său pleacă sănătos sau în curs de vindecare pe poarta spitalului.
"Vreau să le mulțumesc pacienților noștri, care sunt aici, acum, lângă noi, pentru ajutorul pe care ni l-au dat și ei în fiecare zi, pentru că au trecut prin clipe deosebit de grele, mai ales în momentul în care se schimbau acele pansamente. Au avut un comportament exemplar. Vreau să le urez Sărbători fericite, s-a încheiat o etapă importantă din tratamentul lor, prima etapă, chirurgicală. În momentul de față, toate zonele de arsură profundă au fost rezolvate chirurgical, au fost excizate și grefate. Marea majoritate sunt vindecate, o parte dintre ele sunt în curs de vindecare și urmează să înceapă tratamentul de recuperare", a mai spus el.