Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalişti răpiţi în 2005 la Bagdad, a declarat că este surprins de aducerea în ţară a lui
Omar Hayssam şi că rămâne de văzut dacă acesta va vorbi, pentru că are foarte multe de spus, despre răpiri, "oameni politici mânjiţi", terorism.
"Este o surpriză neaşteptată, cel puţin pentru mine. Nu credeam că o să-l aducă cineva în viitorul apropiat şi nici chiar în cel îndepărtat. Trebuie să vedem cine l-a adus, pentru că, la fel ca în cazul altor infractori de talie mondială plecaţi în alte ţări, în general ei au cam fost băgaţi pe gât, pentru că noi nu mai voiam să-i luăm înapoi după ce le-am dat drumul, la fel ca şi în cazul lui
Omar Hayssam.
Rămâne de văzut dacă acesta va vorbi, pentru că are foarte multe de spus de la evaziune fiscală, oameni politici mânjiţi, terorism, răpiri, până la trafic internaţional cu armament. Sunt foarte multe dosare despre care nimeni nu a mai vorbit după fuga teroristului. În rest, aşteptăm şi vedem ce ne rezervă timpul", a spus
Ovidiu Ohanesian.
Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Omar Hayssam se află în acest moment în arestul Poliţiei Române, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.
"
Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6.40", a menţionat Oprea. El a anunţat anterior, într-un comunicat de presă, că Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române în cursul dimineţii de vineri.
"Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român", afirma purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat "Aducerea în România a domnului
Omar Hayssam".