24 de copii cu dizabilităţi, de la un centru special din Alba Iulia, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la cantina liceului.Deoarece aveau nevoie de ajutor urgent şi erau foarte mulţi, au fost împărţiţi şi duşi la mai multe spitale
Peste 100 de copii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă din Alba Iulia au luat masa de prânz la cantina şcolii. Câteva ore mai târziu, mulţi dintre ei au început să se simtă rău şi au fost duşi cu ambulanţele la spital. 24 de copii au ajuns la spitalul din Alba Iulia.
17 dintre copii au rămas internaţi la Alba Iulia iar ceilalţi au fost duşi la spitalele din Aiud şi Sebeş. Între timp, autorităţile au început ancheta pentru a descoperi sursa îmbolnăvirii.
Ancheta este desfăşurată de Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară.