"OSCE va juca un rol determinant în aplicarea acordului", a declarat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. "S-a ajuns la un acord pe etape pentru detensionarea crizei din Ucraina", a spus Lavrov, citat de AFP.
"Am stabilit dezarmarea grupurilor ilegale", a continuat şeful diplomaţiei ruse, referindu-se la miliţiile proruse din estul Ucrainei. "Rusia nu are nicio dorinţă de a trimite trupe în Ucraina", a insistat şeful diplomaţiei ruse. Lavrov a subliniat că situaţia de criză din Ucraina trebuie soluţionată cu acordul tuturor locuitorilor ţării, pledând pentru respectarea identităţii culturale şi a drepturilor tuturor regiunilor ucrainene.
La reuniunea din Elveţia au participat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, secretarul de Stat american, John Kerry, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi Andrei Deşciţa, şeful diplomaţiei ucrainene.
Statele Unite cer aplicarea imediată a acordului de la Geneva, îndemnând Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate şi avertizând Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza.