O nouă specie de orhidee sălbatică a fost descoperită în Munții Bucegi, prima observație fiind făcută în iulie 2009 în cadrul unor studii în teren în Parcul Natural Bucegi din Carpații Meridionali. După 14 ani, noua specie de orhidee endemică a dovedit că poate forma populații stabile.
Noua specie de orhidee endemică a primit numele de Epipactis bucegensis și a dovedit, în 14 ani, că poate forma populații stabile, numeroase, sănătoase în partea de sud-est a parcului.
Citește și: O creatură veche de 46.000 de ani, readusă la viaţă după ce a stat îngheţată în Siberia. Are deja pui
„La prima vedere, în lumina aspră a zilelor fierbinți de vară, plantele arătau mai degrabă ca un grup deosebit de Epipactis helleborine deshidratate, verzi-gălbui, ofilite, perfect camuflate în vegetația maronie, ierboasă, din jur.
După o examinare mai atentă, care a presupus deschiderea manuală a mai multor flori, împreună cu colaboratoarele mele Lori și Mihaela Balogh, am observat structura neobișnuită a labelului fără nectar, căruia îi lipsea complet mezohilul, adică segmentul îngust dintre porțiunea bazală (hipohil) și vârf (epihil), trăsătură care diferențiază acest taxon de toate celelalte specii europene de Epipactis”, a spus Nora Anghelescu, doctorand al Univesității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Nora Anghelescu a fost, de altfel, cea care a descoperit noua specie de orhidee, în 2009, sor.ro.