Artiştii, medicii şi alte categorii de pensionari sunt victimele colaterale ale ordonanţei care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat. Ordonanţa loveşte în marii actori ai României, care nu vor mai putea juca pe scena niciunui teatru, dacă doresc să-şi păstreze pensia.
Ministerul Culturii le-a propus să continue să-şi desfăşoare activitatea în baza legii drepturilor de autor. Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea, a prezentat câteva dintre veniturile pe care primesc, lunar, pensie de la stat marii actori ai României:
- Stela Popescu: 2.000 lei
- Ion Lucian: 1.800 lei
- Victor Rebengiuc: 1.500 lei
- Valentin Uritescu: 1.000 lei
- Nicu Constantin: 800 lei
?Încă nu am murit, domnule Boc! Uite, avem aproape 70 de ani. Domnul Beligan are 90 de ani şi e util. E păcat ca oamenii să piardă ce le poate da domnul Beligan?, a declarat Valentin Uritescu, ca reacţie la ordonanţa dată de premier.
"Această ordonanţă pe care au trasnmis-o conducătorii atinge o mulţime de oameni care au stat alături de ţara asta pe care o iubim", iar Emil Boc să ne ceară scuze pentru că ne-a jignit, dorind să ne îndepărteze pentru a face loc "sângelui proaspăt", a ripostat Stela Popescu. "Noi, toţi, iubim tânăra generaţie. Nu îi aruncaţi la gunoi pe cei care îi pot învăţa pe tineri să trăiască bine şi să facă ceva bun. M-a jignit profund această afirmaţie şi nu o voi uita niciodată", a încheiat actriţa.
Antena3.ro