Ordonanţa prin care clasa a noua rămâne la liceu iar durata învăţământului obligatoriu creşte de la 10 la 11 ani, prin introducerea clasei pregătitoar
e, a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor. Actul normativ
a fost adoptat cu 278 voturi "pentru", 40 "împotrivă" şi 24 de abţineri.
"Aceste prevederi legiferează menţinerea duratei de patru ani pentru ciclul gimnazial şi pentru liceu, creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 ani la 11 ani: clasa pregătitoare, clasele I- VIII, clasele IX - X", a spus în plen ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare, Mihnea Costoiu,
citat de Mediafax. El a mai arătat că, prin această ordonanţă, se extinde de la trei la şase ani dreptul cadrelor didactice de a se titulariza.
Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, for decizional fiind Senatul.
Legea educaţiei naţionale (1/2011) a fost modificată în decembrie 2013 printr-o ordonanţă de urgenţă care, printre altele, menţine durata de patru ani pentru ciclul gimnazial şi liceu, mărind totodată durata învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani.