Ludovic Orban a transmis un mesaj după ce Laura Codruța Kovesi a câștigat votul pentru poziția de procuror șef european în Consiliul Uniunii European. Președintele PNL susține că este o victorie imensă pentru România, la care a contribuit și președintele Iohannis.
”Este o victorie imensă pentru România, la care a contribuit decisiv Președintele Klaus Iohannis, alături de liderii și europarlamentarii PNL care au făcut un lobby intens pentru Laura Codruța Kovesi.
Partidul Național Liberal, în calitate de membru al PPE, a folosit toate pârghiile de influență pentru a obține acest rezultat, reușind să determine schimbări de poziții în rândul țărilor care inițial nu au votat în favoarea Laurei Codruța Kovesi.
În momentul critic, am reușit să câștigăm în favoarea candidatului român bătălia cu PSD din Parlamentul European, care și-a declarat susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, după ce Consiliul votase în favoarea candidatului francez. Acel moment a fost hotărâtor pentru parcursul ulterior al candidaturii, în condițiile în care ne-am confruntat cu tactici diversioniste ale europarlamentarilor PSD.
Am obținut decizia de menținere a sprijinului Parlamentului European după alegerile europene și am reușit să accelerăm formarea comisiei de negociere pentru a relua, astfel, votul din COREPER.
Este un succes cu atât mai important, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a militat împotriva candidatului român printr-o campanie agresivă și toxică de fake-news.
În același timp, este o palmă imensă primită de Guvernul Dăncilă din partea statelor europene. Mesajul transmis Guvernului PSD este că pozițiile pe care le adoptă nu sunt luate în seamă, nu sunt în concordanță cu abordările europene. Actualul Guvern este căzut în irelevanță și nu poate obține nimic bun pentru România”, este mesajul transmis de Orban.