?Bechtel nu mai pupă niciun tronson de autostradă dacă nu plăteşte lucrările pentru alunecările de teren", a declarat, pentru Gardianul, ministrul Transporturilor, referindu-se la defecţiunile în execuţie care au determinat alunecări de teren pe aproape 40 de kilometri. "Mă îndoiesc că ne dau în judecată ca să ne ceară nouă despăgubiri, pentru că ar ramâne cu un prejudiciu de imagine?, mai susţine Orban.
Problemela au apărut după ce Bechtel a schimbat de câteva ori traseul autostrăzii, dând mari bătăi de cap autorităţilor care au fost nevoite să exproprieze suparefeţe mari de teren. Costurile suplimentare pentru repararea pagubelor de pe tronsonul Câmpia Turzii-Gilău se ridică la aproximativ 90 milioane euro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Ştefan Sobotca, "responsabilitatea reparării acestor greşeli aparţine intergral firmei Bechtel iar remedierea va avea loc pe banii constructorului".
Reprezentanţii companiei Bechtel intenţionează să acţioneze statul român în instanţă, pentru că, spun aceştia, fostul director al CNADNR, Mihai Grecu, ar fi semnat, anul trecut, câteva documente prin care se angaja ca CNADNR să achite eventualele reparaţii la proiect.
?Există o clauză prin care un eventual litigiu între cele două părţi poate fi soluţionat la Curtea de Arbitraj de la Paris. Unele alunecări de teren au fost reparate, altele au fost abandonate. Bechtel a cerut bani pentru reparaţii, dar CNADNR a refuzat. Dacă trece iarna, costurile pentru reparaţia alunecărilor de teren vor fi duble. Ţinând cont de cum se derulează lucrurile, nici în 2009 nu se va da în folosinţă niciun kilometru din autostradă?, au declarat, pentru sursa citată, persoane implicate în construcţia autostrăzii.
Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004. Ca urmare a deselor întârzieri, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
Antena3.ro