Antena 3 CNN Actualitate Orban, după apariția documentului care dezvăluie strategia de comunicare a lui Cîțu: ”Dacă este adevărat, trebuie să plece imediat”

Orban, după apariția documentului care dezvăluie strategia de comunicare a lui Cîțu: ”Dacă este adevărat, trebuie să plece imediat”

Adelina Miron
<1 minut de citit Publicat la 14:26 20 Iul 2021 Modificat la 14:28 20 Iul 2021
orban-document-antet-guvern
Sursa foto: Hepta

„Dacă este adevărat acel document, cine l-a elaborat și mai ales cine a hotărât să folosească resurse publice, funcționari sau demnitari plătiți din bani publici, în campania internă împotriva președintelui Partidului Național Liberal, trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria”, a declarat Ludovic Orban, întrebat, marți, în județul Prahova, despre această situație.

Un document care poartă antetul Guvernului, și care a fost lansat în spațiul public, dezvăluie strategia de comunicare a lui Florin Cîțu în lupta cu Ludovic Orban. Documentul conține strategia de comunicare pentru Mass-Media, Social Media și mesajul pe care trebuie să-l transmită echipa lui Florin Cîțu către targetul său.

În document, echipa lui Cîțu este sfătuită să nu aleagă aceeași cale de comunicare și promovare pe care o folosește Ludovic Orban și să transmită ideea că Florin Cîțu este o „echipă câștigătoare”.

În plus, se cer ponturi despre „tabăra Orban” pentru ca acestea să fie transmise în presă.

Documentul mai dezvăluie și publicațiile sau posturile cu care „Ludovic Orban are contracte și înțelegeri”.
 

×
x close