Antena 3 CNN Actualitate Oraşul Oneşti a fost lăsat în paragină. Locuitorii îşi găsesc cu greu un loc de muncă

Oraşul Oneşti a fost lăsat în paragină. Locuitorii îşi găsesc cu greu un loc de muncă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 11:22 26 Noi 2012 Modificat la 11:22 26 Noi 2012
Oraşul Oneşti a fost lăsat în paragină. Locuitorii îşi găsesc cu greu un loc de muncă
Foto: captură Antena 3
Decăderea platformei petrochimice a României a însemnat şi decăderea Oneştiului şi a locuitorilor săi. Altădată a fost ''perla industriei româneşti'', dar acum mai bine de jumătate din platformă este aproape de ruină.

Vasilică Ştefan e doar unul din miile de oneşteni rămaşi fără loc de muncă după închiderea platformei petrochimice. Are acasă o soţie şi un copil în clasa a şaptea. Acum a rămas şi fără cei 450 de lei pe care îi primea ca ajutor de şomaj.

Alţi oneşteni care au muncit pe platformă au fost mai norocoşi, dacă îi putem numi aşa, şi au apucat să iasă la pensie.


Oneşti, o fostă mare platformă petrochimică, are o rată ridicată a şomajului, iar speranţe pentru renaşterea oraşului nu sunt prea multe.

Nici pentru candidaţii la alegerile parlamentare viitorul oraşului nu este unul roz.

Liderul de sindicat Ion Marian, candidat din partea ARD la parlamentarele din decembrie, recunoaşte că nu ar putea face mare lucru pentru oneşteni, însă şi-a pus bannerul la loc de cinste. Chiar în faţa fabricii.



×
x close