Antena 3 CNN Actualitate Oradea: Şoferul care a accidentat mortal o tânără, condamnat la închisoare şi la o plată de 360.000 de euro

Oradea: Şoferul care a accidentat mortal o tânără, condamnat la închisoare şi la o plată de 360.000 de euro

1 minut de citit Publicat la 23:54 16 Dec 2011 Modificat la 23:54 16 Dec 2011
Oradea: Şoferul care a accidentat mortal o tânără, condamnat la închisoare şi la o plată de 360.000 de euro
Foto: blogs.cornell.edu
După un proces care a durat aproape o jumătate de an, Judecătoria Oradea a pronunţat, vineri seară, sentinţa în procesul intentat lui Iuliu Kiss pentru ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală gravă din culpă, în urma accidentului pe care l-a provocat în luna iunie, soldat cu moartea unei tinere şi rănirea gravă a altor două, anunţă Mediafax.

Şoferul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare şi la plata unor despăgubiri de 360.000 de euro către familiile victimelor. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată prin recurs.
   
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, care conducea un autoturism Mercedes cu 160 de kilometri la oră, pe strada Barcăului, a izbit o maşină Tico în care se aflau trei tinere - două surori gemene de 24 de ani şi verişoara lor de 25 de ani - şi care se deplasa pe strada Meşteşugarilor, arteră cu prioritate. În urma impactului, autoturismul Tico a fost proiectat la aproximativ 60 de metri de locul accidentului, lovind un BMW parcat în zonă. Una dintre cele trei tinere, o fată în vârstă de 24 de ani, a murit pe loc, iar celelalte două au fost rănite grav, find transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.
   
Surse judiciare declarau că bărbatul a fost cercetat într-un dosar de trafic de droguri, pentru consum. "Kiss Iuliu Alexandru a mai fost cercetat într-un dosar pentru trafic de droguri, ca şi consumator, şi a primit o sancţiune administrativă. În urma analizelor de sânge după accident s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,10 la mie", declarau surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, Kiss este cunoscut în mediul interlop din Oradea sub numele de "Paprika".

×
x close