Antena 3 CNN Actualitate Ora de vară 2022. Schimbarea orei se face în această noapte

Ora de vară 2022. Schimbarea orei se face în această noapte

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:19 26 Mar 2022 Modificat la 20:21 26 Mar 2022
ora de vara
Sursa foto: pexels

În singura zi din an cu 23 de ore vom dormi mai puțin, pentru că ora 3.00 devine ora 4.00.

În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, pentru că România trece la ora de vară. Astfel, pe lângă faptul că dormim mai puțin, ziua de 27 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore.

CFR Călători anunță că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 26/27 martie. la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Ora de vară 2022. Singura zi din an cu 23 de ore

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată și a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea unei propuneri de renunţare la obligativitatea trecerii la ora de vară la nivelul Uniunii Europene, însă, potrivit propunerii, fiecare stat membru va avea dreptul să decidă dacă va păstra actualul sistem sau va renunţa la schimbarea orei.

Ora de vară a fost prima dată propusă de un entomolog din Noua Zeelandă, George Vernon Hudson, în 1895. 110 ţări din întreaga lume folosesc astăzi acest mecanism. În Europa, Islanda este singura ţară care nu foloseşte ora de vară. Rusia a început să aplice acest sistem din 1981, însă a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii.

×
Etichete: ora de vara
x close