Antena 3 CNN Actualitate ORA DE VARĂ 2018. Decizie istorică legată de ORA DE VARĂ 2018. Cât va fi ceasul

ORA DE VARĂ 2018. Decizie istorică legată de ORA DE VARĂ 2018. Cât va fi ceasul

<1 minut de citit Publicat la 15:48 09 Feb 2018 Modificat la 15:48 09 Feb 2018
o_1c5td5rfd1bgs1e52latj0j9j8.jpg

Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată joi în Parlamentul European la Strasbourg, informează legislativul european într-un comunicat de presă.

Iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bi-anuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul weekend din martie şi, respectiv, octombrie. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, dar indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane, spun deputaţii. Ei cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.

Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.

Directiva privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în 2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea perioadei de vară în Uniunea Europeană, cu scopul de a ajuta funcţionarea efectivă a pieţei interne, menţionează comunicatul citat

×
Etichete: ora de vara
x close