Antena 3 CNN Actualitate Oprescu: Reteritorializarea maidanezilor, cea mai mare prostie făcută în urma discuţiilor cu ONG-urile

Oprescu: Reteritorializarea maidanezilor, cea mai mare prostie făcută în urma discuţiilor cu ONG-urile

1 minut de citit Publicat la 08:43 21 Oct 2013 Modificat la 08:43 21 Oct 2013
Oprescu: Reteritorializarea maidanezilor, cea mai mare prostie făcută în urma discuţiilor cu ONG-urile
Foto: Agerpres
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat duminică, la un post de televiziune, că reteritorializarea câinilor vagabonzi a fost, probabil, "cea mai mare prostie" dintre acţiunile făcute după discuţiile cu ONG-urile, în vederea rezolvării problemei maidanezilor, informează Mediafax.
   
Edilul şef al Capitalei a enumerat etapele parcurse pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, în urma "discuţiilor cu ONG-urile" purtate anterior modificării legislative ce permite acum municipalităţii să eutanasieze maidanezii.
   
"După ore întregi de discuţii cu ONG-urile şi cu protest în faţa primăriei, prin care mi-au cerut să-i prindem (pe câini - n.r.), i-am prins. Să-i sterilizaţi, i-am sterilizat. Să le puneţi crotalii, le-am pus crotalii. Să le puneţi CIP, le punem CIP, şi să-i reteritorializaţi. Probabil aceasta a fost cea mai mare prostie, pentru că la bloc nimeni nu a avut grijă de ei. I-am dus acolo, i-am lăsat fără mâncare, fără apă, fără îngrijire. Au plecat şi s-au constituit în haite", a spus Oprescu, despre măsurile luate în anii precedenţi.
   
Întrebat cine este vinovat pentru nerezolvarea problemei, Sorin Oprescu a spus că "toată lumea este de vină", dar "în special cei care s-au declarat iubitori de animale".
   
"Toată lumea este de vină, care a privit uşor treaba asta, în special cei care s-au declarat iubitori de câini şi nu au făcut nimic, numai gălăgie", a declarat primarul general, care a precizat, în acelaşi context, că administraţia era, până acum, "încătuşată de lege".
   
Întrebat când estimează că ar putea fi rezolvată problema câinilor vagabonzi, Oprescu a anunţat, şi cu acest prilej, termenul de 18 luni pentru strângerea majorităţii maidanezilor de pe străzi, "indicele de control" fiind scăderea cu 90 la sută a numărului celor muşcaţi de aceştia.

×
x close