Parcarea subterană care s-a construit sub ansamblul celor patru statui de la Piaţa Universităţii va fi pusă în funcţiune în câteva săptămâni, a declarat sâmbătă primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Edilul general a precizat că reinstalarea statuilor pe fostul amplasament din Piaţa Universităţii se va finaliza sâmbătă, iar de luni vor începe lucrările de amenajare a zonei, după un plan integrat special, care prevede modernizarea spaţiului din apropierea statuilor şi aflat deasupra parcării subterane.
'Le mulţumesc bucureştenilor că au avut răbdare şi că pot vedea statuile că sunt la locul lor. De luni se amenajează piaţa şi în câteva săptămâni va fi gata cu totul', a spus Sorin Oprescu, care a fost prezent la Universitate pentru a vedea stadiul lucrărilor de reamplasare a statuilor.
Parcarea de la Universitate va avea 420 de locuri pentru maşini şi 40 pentru motociclete, fiind realizată printr-un parteneriat public - privat. Primăria Capitalei a concesionat terenul pe o perioadă de 34 de ani, municipalitatea urmând a încasa între 500.000 şi 7.000.000 de euro pe an în urma acestui proiect.
Tariful de parcare va fi de 0,38 euro pe oră, dar se vor putea face şi abonamente pentru persoane fizice şi societăţi comerciale care au sediile în apropiere.
Primăria Municipiului Bucureşti a mutat pe amplasamentul iniţial de la Universitate cele patru statui - ale lui Ion Heliade Rădulescu, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret.
Structura parcării a fost realizată în întregime şi se lucrează la finisajele interioare, rampele de acces şi amenajarea de suprafaţă.
Pentru a putea executa mutarea statuilor la Universitate, de sâmbătă, de la ora 0,00, şi până duminică, la ora 24,00, este restricţionată circulaţia pe bulevardele Carol I şi Regina Elisabeta, între Piaţa Universităţii şi Calea Victoriei, pe acest tronson circulând doar autovehiculele de transport în comun aparţinând RATB.