Antena 3 CNN Actualitate Oprescu: Legea privind câinii fără stăpân va fi aplicată când nu vor mai fi locuri în adăpost

Oprescu: Legea privind câinii fără stăpân va fi aplicată când nu vor mai fi locuri în adăpost

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 15:24 17 Oct 2013 Modificat la 15:24 17 Oct 2013
Oprescu: Legea privind câinii fără stăpân va fi aplicată când nu vor mai fi locuri în adăpost
Foto: videohive.net
Legea privind câinii fără stăpân va fi aplicată în momentul în care nu vor mai fi locuri în adăpost, până în prezent fiind adoptaţi peste 1.000 de câini, a declarat joi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

"Deocamdată încurajăm adopţia, 563 de bucureşteni au venit şi au adoptat, alţi 560 de câini i-au luat băieţii ăia de la Uzunu. Sunt prezenţi acolo, sterilizaţi, cipaţi etc. Şi mai creăm locuri în continuare", a spus Oprescu la o dezbatere, potrivit Agerpres.

Cum sunt încurajate adopţiile câinilor maidanezi în Capitală

Proiectul de lege privind câinii fără stăpân a fost adoptat în 10 septembrie de Camera Deputaţilor cu 266 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă şi 20 de abţineri.

Actul normativ prevede prelungirea de la şapte la 14 zile lucrătoare a termenului în care un câine din adăpost poate fi revendicat sau adoptat. După cele 14 zile, autoritatea locală poate decide eutanasierea câinilor sau prelungirea şederii lor în adăpost, cu condiţia să aibă resurse financiare pentru întreţinerea padocurilor.

Uniunea Europeană este de acord cu eutanasierea maidanezilor din România

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis pe 25 septembrie că legea privind câinii fără stăpân este constituţională.

×
x close