"Aşa cum am procedat cu toate guvernele care s-au perindat, am avut discuţii de lucru cu prim-ministrul. Este prima dată când sunt invitat în plenul Guvernului, mai ales că Guvernul acesta a antamat de la bun început un sprijin eficace în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului. Am discutat despre problemele principale ale oraşului - datorii la căldură, datorii aberante, care să fie modalitatea să putem să unim cele două societăţi comerciale (ELCEN şi RADET), pentru că şi RADET-ul va deveni societate comercială, în aşa fel încât să terminăm cu penalităţile. Ne achităm datoria faţă de stat, în continuare, dar asta înseamnă un efort mai mic financiar al Primăriei şi putem să menţinem gigacaloria cu subvenţia de la 170 de lei, cât plătesc cetăţenii, până la 335 - 340 de lei, în condiţiile în care curentul se scumpeşte cu 5%. Pentru toată lumea", a afirmat edilul-şef după întâlnirea pe care a avut-o cu şeful Executivului, scrie Agerpres.
Oprescu a menţionat că important este să fie depăşită iarna fără ca cetăţeanul să scoată vreun ban din buzunar.
"După aceea, prin restructurarea acestor societăţi, mă refer la delegarea de servicii, vom face în aşa fel încât să avem bani într-un parteneriat, într-o delegare de serviciu şi de dezvoltare a reţelelor şi a producerii de curent electric şi deci şi a energiei termice, preţuri care să poată fi suportate de către populaţie, plus alte măsuri", a mai spus primarul Capitalei.