Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi, că va propune în CGMB ca bucureştenii să răspundă la referendum la întrebarea:
"Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinător capturaţi pe domeniul public al Municipiului Bucureşti şi nerevendicaţi în termenul prevăzut de lege? Da sau nu?".Referendumul privind eutanasierea câinilor maidanezi ar putea avea loc pe 6 octombrie. Decizia finală privind data referendumului va fi luată mâine.
Potrivit preşedintelui Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, „
ordonanţa în vigoare stabileşte şi faptul că un câine poate fi eutanasiat după 7 zile dacă nu a fost revendicat, stabileşte şi faptul că un adăpost pentru câini trebuie să îndeplinească anumite condiţii, stabileşte până şi modalitatea de hrănire, de capturare, faptul că asociaţiile de profil, de protecţie a animalelor pot asista la acest proces".
Ionuţ Anghel, în vârstă de 4 ani, a murit în urmă cu trei zile, după ce a fost atacat de maidanezi, în apropierea Parcului Tei. Fratele acestuia, în vârstă de 6 ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.