22 de persoane au fost audiate la DIICOT în operațiunea Meduza.
Tinerii vindeau drogurile altor elevi, iar tranzacţiile aveau loc chiar în casele lor, acolo unde locuiau cu părinții.
Operațiunea Meduza, așa cum a fost numită, este cel mai mare dosar instrumentat cu elevi și studenți.
În urma a 23 de percheziții la domiciliile suspecților, procurorii au găsit cantități mari de droguri și sume mari de bani.
Cel mai tânăr dintre suspecți are 17 ani si cel mai în vârstă dintre suspecți are 26 de ani.
Rețeaua era compusă doar din elevi și studenți.
Prețurile practicate de aceștia erau de 100 euro gram/cocaina, 50 lei gram/iarba.
Cumpărătorii, tot elevi, proveneau din diferite medii sociale.
Procurorii au găsit droguri și la domiciliile acestora, unde locuiau alături de părinți.
Niciunul dintre ei nu a fost internat vreodată pentru consum.
Printre suspecți este și fiul lui Traian Hristea, secretar de stat în cadrul MAE, dar și fiul Feliciei Crăciun, consilieră în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Tatăl celui din urmă este expert pe probleme financiare la DNA.