Antena 3 CNN Actualitate Operaţiunea la care au participat 1000 de poliţişti a dus la găsirea a 300 de arme ilegale, între care şi 10 arbalete

Operaţiunea la care au participat 1000 de poliţişti a dus la găsirea a 300 de arme ilegale, între care şi 10 arbalete

A.D.
1 minut de citit Publicat la 12:41 05 Oct 2024 Modificat la 12:41 05 Oct 2024
arme gasite la perchezitii
Peste 300 de percheziţii au avut loc vineri dimineață la traficanţii de arme din întreaga ţară. FOTO: Poliția Română

Poliţiştii au descoperit vineri, în timpul unei ample operaţiuni desfăşurate la nivel naţional, 299 de arme deţinute nelegal, dintre care 139 de arme scurte şi 160 de arme lungi, 10 arbalete, dar şi 91.028 de proiectile/alice.

De asemenea, au fost ridicate 157 de cartuşe cu gaze, 63 de cartuşe letale, 28 de săgeţi, precum şi 12 kilograme de articole pirotehnice.

În urma descinderilor, 80 de persoane au fost conduse la sediul unităţilor de poliţie pentru audieri.

Armele şi muniţia aferentă au fost comercializate în România, prin intermediul unui site, de către o firmă din afara ţării.

Potrivit Poliţiei Române, la operaţiunea de vineri au participat aproximativ 1.000 de poliţişti din cadrul structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, împreună cu cei din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, criminalistică, acţiuni speciale.

Poliţiştii au documentat activitatea unei societăţi comerciale din afara teritoriului ţării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-a desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

În ceea ce priveşte condiţiile generale de autorizare pentru aceste arme neletale supuse autorizării, persoanele nu trebuie să fie condamnate cu executare pentru fapte săvârşite cu intenţie, să nu fie inculpate în momentul în care solicită această autorizare, trebuie să fie apte medical şi psihologic, să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, viaţa sau integritatea persoanelor. 

×
x close