O tânără a fost salvată în ultima clipă din apele râului Jiu de trecători. Incidentul a fost surprins de unul dintre martori cu o cameră video. Nu este clar dacă tânăra a alunecat şi a căzit în apă sau a vrut să se sinucidă.
Femeia se afla căzută pe stratul de gheaţă de pe râu când a fost observată de doi localnici, care treceau prin zonă. Aceştia au coborât digul şi au prins-o pe fată, trăgând-o la mal.
Tânăra a fost transportată cu o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu, unde a primit îngrijiri medicale.