Antena 3 CNN Actualitate Omul lui Băsescu pune UE pe capul României. Şeful CCR a sesizat Comisia de la Veneţia

Omul lui Băsescu pune UE pe capul României. Şeful CCR a sesizat Comisia de la Veneţia

<1 minut de citit Publicat la 16:24 07 Aug 2012 Modificat la 16:24 07 Aug 2012
Omul lui Băsescu pune UE pe capul României. Şeful CCR a sesizat Comisia de la Veneţia
Foto: Mediafax
Augustin Zegrean, Preşedintele Curţii Constituţionale a transmis pe 3 august, la doar o zi după ce Curtea a luat în discuţie validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, o nouă scrisoare în care se plânge că ar fi fost făcute presiuni la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale.




Această nouă scrisoare nu a fost trimisă doar Comisiei de la Veneţia, ci şi lui Viviane Reading, Comisarul European de Justiţie, cea care ne-a taxat în ultima perioadă pentru încălcarea statului de drept.



În documentul trimis, Augustin Zegrean face un inventar al presiunilor pe care el le acuză, iar pe finalul documentului acesta face trimitere către un coleg de-al lui, un judecător care ar fi povestit că au fost făcute presiuni şi ameninţări la adresa sa şi a familiei sale, motiv pentru care acest judecător s-ar teme să voteze sau să ia o decizie cu privire la validarea sau invalidarea referendumului.



Astăzi a venit şi răspunsul preşedintelui Comisiei de la Veneţia care spune că este şocat că pentru a doua oară într-un timp atât de scurt o Curte Constituţională, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, face o sesizare la Comisia de la Veneţia pentru a-şi proteja independenţa.




×
Etichete: Augustin Zegrean
x close