Antena 3 CNN Actualitate OMS: Cel puțin 228 de cazuri de hepatită ”misterioasă”

OMS: Cel puțin 228 de cazuri de hepatită ”misterioasă”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:05 03 Mai 2022 Modificat la 14:05 03 Mai 2022
OMS: Cel puțin 228 de cazuri de hepatită ”misterioasă”
Sursa foto: agerpres

Un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat marți că a primit rapoarte cu privire la cel puțin 228 de cazuri probabile de hepatită infantilă, iar alte zeci de cazuri sunt în curs de investigare.

„Începând cu 1 mai, cel puțin 228 de cazuri probabile au fost raportate la OMS din 20 de țări, cu peste 50 de cazuri suplimentare în curs de investigare", a declarat Tarik Jasarevic de la OMS, în cadrul unei conferințe de presă la Geneva, conform Reuters.

Autoritățile sanitare din întreaga lume investighează o creștere misterioasă a cazurilor grave de hepatită - inflamație a ficatului - la copiii mici, care a dus la cel puțin un deces.

Inițial, au fost identificate peste 190 de cazuri, majoritatea în Marea Britanie, care a raportat 111 cazuri din ianuarie.

Alte țări, printre care Statele Unite, Israel, Danemarca, Irlanda, Olanda și Spania au raportat, de asemenea, un număr mai mic de cazuri.

Semnalul de alarmă a venit din Scoția, pe 6 aprilie, în condițiile în care copiii erau foarte bolnavi. Mai mulți au avut nevoie chiar de transplant de ficat, iar un copil a murit. O altă îngrijorare vine din faptul că aceste cazuri nu erau legate de virusurile tipice asociate de obicei cu această afecțiune - hepatita A, B, C, D și E, scrie Mediafax.

×
Etichete: hepatita OMS
x close